Majoritatea sistemelor de guvernare sunt bazate pe conceptul democrației reprezentative, prin care cetățenii participă, o dată la câțiva ani, la alegerea reprezentanților lor în structurile statului. Același principiu este aplicat și în Republica Moldova, unde, o dată la patru ani, deputații în Parlament sunt aleși prin vot direct.
Totuși, durata unui mandat de patru ani poate fi prea lungă într-o lume aflată într-o continuă schimbare și este puțin probabil ca setul de priorități al societății să rămână neschimbat între două scrutine electorale. De asemenea, este dificil ca, în timpul campaniei electorale, să fie anticipate toate problemele care pot surveni ulterior. Prin urmare, pentru ca acțiunile clasei politice să corespundă așteptărilor cetățenilor, este necesar ca aceștia să participe la procesul decizional în mod continuu, și nu doar o dată la patru ani.
Dreptul cetățenilor de a organiza referendumuri sau de a fi consultați asupra diferitelor decizii constituie elemente ale democrației participative, care vine să completeze anumite carențe ale democrației reprezentative. Altfel spus, democrația participativă este relația continuă dintre ales și alegător, dintre funcționarul public și cetățean – este, în esență, dialogul permanent cu cetățeanul.
În mod ideal, toți membrii unei comunități ar trebui să aibă posibilitatea de a participa la luarea deciziilor care îi privesc. Acest deziderat poate fi realizat datorită noilor tehnologii de comunicare, care permit fiecărui cetățean să se informeze cu ușurință și să-și exprime opiniile cu privire la problemele de interes public. În acest context, Cancelaria de Stat își propune să faciliteze dialogul continuu dintre cetățeni și autoritățile cărora le-a fost încredințat mandatul de a le asigura o viață mai bună.
Părerea ta contează - fii parte a procesului decizional!