06.09.2022 - 23.09.2022
În conformitate cu prevederile articolului 9 al Legii nr.239/2008 privind transparența în procesul decizional, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare inițiază, începînd cu data de 06 septembrie 2022, elaborarea proiectului de Lege privind activitatea sanitară veterinară.
Proiectul este elaborat în conformitate cu prevederile Capitolului 4 „Măsuri sanitare și fitosanitare”, articolul 176 și anume:
„(b) apropierea sistemului de reglementare al Republicii Moldova de cel al Uniunii;” din Acordul de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte din 27.06.2014, ratificat prin Legea nr.112/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014 nr. 185- 199, art. 422).
Concomitent, acest proiect vine să asigure realizarea Planului de acțiuni al Guvernului pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană.
Întrucît impactul bolilor transmisibile ale animalelor și al măsurilor necesare pentru păstrarea sub control a respectivelor boli poate fi devastator pentru animalele individuale, pentru populațiile de animale, pentru deținătorii de animale și pentru întreaga economie, pentru a asigura standarde înalte de sănătate animală și de sănătate publică și o dezvoltare rațională a
sectoarelor agriculturii și pentru a crește productivitatea, este necesară stabilirea unor norme privind sănătatea animală.
Prin adoptarea proiectului de act legislativ statul are ca prerogative:
-realizarea pieței interne cu produse salubre și inofensive;
-evitarea răspândirii bolilor infecțioase, prin menținerea statusul sanitar al animalelor existent, precum și îmbunătățirea în consecință a acestuia.
Proiectul Legii privind sănătatea animală transpune în legislația națională prevederile Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor („Legea privind sănătatea animală”), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 84 din 31 martie 2016, așa cum a fost modificat ultima oară prin Regulamentul de modificare a (UE) 2018/1629 al Comisiei al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene din 25 iulie 2018.
Elaborarea prezentului act normativ este impusă de necesitatea aproximării legislației naționale la rigorile aquisului comunitar specific domeniului.
La fel, proiectul dat va abroga Legea privind activitatea sanitară veterinară nr.221-XVI din 19 octombrie 2007 și Legea nr.231-XVI din 20 iulie 2006 privind identificarea şi înregistrarea animalelor.
Propunerile şi recomandările pe marginea proiectului de Lege privind activitatea sanitară veterinară iniţiat, pot fi expediate pînă pe data de 23 septembrie 2022, în adresa persoanei responsabile: Denis Mutu, consultant principal al Direcției medicină veterinară și siguranța alimentelor de origine animală, la adresa de e-mail:denis.mutu@maia.gov.md, tel. de contact: 022 204 531; sau pe suport de hîrtie pe adresa Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare: mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 126.
578