15.08.2023 - 29.08.2023 , Nr. înregistrare Cancelaria de Stat: 667/MAI/2023
Ministerul Afacerilor Interne anunță consultările publice asupra proiectului Hotărârii Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 475/2014 cu privire la unele măsuri de realizare a Legii nr. 269-XVI din 12 decembrie 2008 privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf).
Proiectul enunțat a fost elaborat în scopul aducerii Hotărârii Guvernului
nr. 475/2014 în concordanță cu actele normative superioare, în speță, cu Legea nr. 269-XVI din 12 decembrie 2008 privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf).
Este necesar de menționat că, la 22 iunie 2023, a fost adoptată Legea
nr. 164/2023 pentru modificarea articolului 3 din Legea nr. 269/2008 privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf), prin care, Serviciului de Protecție și Pază de Stat i-a fost atribuit dreptul de inițiere a testării la poligraf a persoanelor care se angajează sau a angajaților care își îndeplinesc serviciul în cadrul instituției respective.
Respectiv, este necesar de a completa Nomenclatorul funcțiilor în care se angajează (îndeplinesc serviciul) persoanele care cad sub incidența art. 7 din Legea
nr. 269/2008, prevăzut la Anexa nr. 2, cu funcțiile de ofițeri de protecție (cu excepţia directorului şi directorilor adjuncți) din cadrul Serviciului de Protecție și Pază de Stat.
În acest context, recomandările părților interesate cu privire la elaborarea proiectului prenotat, pot fi expediate la adresa Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne, în termen de 10 zile lucrătoare.
Persoana de contact: Sergiu Sofronii, ofițer principal al Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne, tel: 022 222-534, e-mail: sergiu.sofronii@mai.gov.md.
Ответственные люди
Файлы
| Имя | Тип документа | # |
|---|---|---|
|
|
proiect de act normativ | 1.1 |
|
|
nota informativa | 1.1 |
21.07.2023 - 31.07.2023
Ministerul Afacerilor Interne anunță inițierea procesului de elaborare a proiectului hotărârii Guvernului pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 475/2014 cu privire la unele măsuri de realizare a Legii nr. 269/2008 privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf).
Scopul proiectului este de a aduce Hotărârea Guvernului nr. 475/2014 în concordanță cu ultimele modificări operate la Legea nr. 269/2008, operate prin Legea nr. 164/2023 pentru modificarea articolului 3 din Legea nr. 269/2008 privind aplicarea testării la detectorul comportamentului simulat (poligraf).
Astfel, prin amendamentul operat la art. 3 al Legii nr. 269/2008, Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat i-a fost acordat dreptul de inițiere a testării la poligraf a persoanelor care se angajează sau îndeplinesc serviciul în cadrul instituției.
Respectiv, în vederea executării prevederilor stipulate la alin. (2) art. II din Legea nr. 164/2023, conform căruia, Guvernul, în termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentei legi, va aduce actele sale normative în concordanță cu aceasta, a fost inițiat procesul de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 475/2014.
În acest context, recomandările părților interesate cu privire la elaborarea proiectului prenotat, pot fi expediate la adresa de e-mail a Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne, în termen de 10 zile lucrătoare.
Persoană de contact: Sergiu Sofronii, Ofițer principal al Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice, combaterii criminalității a Ministerului Afacerilor Interne, tel: 0(22) 255-534, e-mail: sergiu.sofronii@mai.gov.md.
Ответственные люди
920