Proiectul Hotărîrii de Guvern „pentru iniţierea negocierilor asupra proiectului Protocolului cu privire la introducerea modificărilor şi completărilor la Acordul de cooperare în domeniul ocrotirii sănătăţii populaţiei din 26.06.1992 în cadrul CSI”

Описание
Persoane responsabile:
Eugenia Berzan


Obiectivul de bază al Protocolului este introducerea modificărilor şi completărilor în ceea ce priveşte schimbul operativ de  informaţii  în  domeniul  sănătăţii  publice  şi a bunăstării sanitaro-epidemiologice a populaţiei în cazul apariţiei situaţiilor de urgenţă în sănătatea publică, precum şi măsurile care vor fi luate în aceste condiţii. Deasemena Protocolul prevede introducerea unor completări şi în ceea ce priveşte obligaţiile Părţilor, care îşi iau angajamentul să ia măsuri  menite să prevină importul, distribuţia şi eliminarea în teritoriile statelor membre a bolilor infecţioase şi a substanţelor toxice, precum şi a produselor care sunt periculoase pentru sănătatea umană, nu în cele din urmă şi prevenirea situaţiilor excepţionale, dar şi a actelor de terorism care implică agenţi biologici, substanţe chimice şi radioactive.

O parte integrantă a Protocolului dat este şi aprobarea  Regulamentului  Consiliului de cooperare în domeniul ocrotirii sănătăţii al Comunităţii Statelor Independente, precum şi stabilirea funcţiilor Secretariatului, care asigură suportul organizaţional-tehnic  şi informativ pentru activităţile Consiliului.

Тип документа
Сфера

Proiectul Hotărîrii de Guvern „pentru iniţierea negocierilor asupra proiectului Protocolului cu privire la introducerea modificărilor şi completărilor la Acordul de cooperare în domeniul ocrotirii sănătăţii populaţiei din 26.06.1992 în cadrul CSI”

13.04.2012 - 07.05.2012