Anunț privind consultarea proiectului Hotărârii de Guvern cu privire la reorganizarea Agenției de Mediu (în continuare - proiectul) a fost elaborat de Ministerul Mediului, cu suportul autorităților administrative subordonate: Agenția de Mediu, Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale, Agenția „Apele Moldovei”, Agenția „Moldsilva”, Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
Anunț privind consultarea proiectului Hotărârii de Guvern cu privire la reorganizarea Agenției de Mediu (în continuare - proiectul) a fost elaborat de Ministerul Mediului, cu suportul autorităților administrative subordonate: Agenția de Mediu, Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale, Agenția „Apele Moldovei”, Agenția „Moldsilva”, Inspectoratul pentru Protecția Mediului.
28.05.2024 - 07.06.2024
Proiectul respectiv are ca obiectiv revizuirea normelor raționamentul, astfel elaborarea proiectului a fost inițiată în contextul necesității implementării obiectivului din Programul de activitate al Guvernului „Moldova prosperă, sigură, europeană” – „Avansarea reformei administrației publice la nivel central și local” și a acțiunii prioritare 12.26 „Reformarea instituțiilor: Inspectoratul pentru Protecţia Mediului, Agenţia de Mediu, Agenţia „Apele Moldovei”, Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale” din Planul de acțiuni al Guvernului pentru anul 2023, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 90/2023.
Necesitatea realizării reformei instituționale în domeniul mediului a reieșit din analiza funcțională a instituțiilor de mediu din subordinea Ministerului Mediului realizată în anul 2022 care a identificat carențele și conflictele funcționale ale entităților care gestionează domeniul mediului și a propus soluții de reformare instituțională a sectorului, pentru dezvoltarea unei structuri de guvernanță eficientă care să permită implementarea plenară a obiectivelor ambițioase asumate prin documentele naționale și internaționale de mediu.
Propunerile urmează a fi transmise pînă la data de 07 iulie 2024, în format electronic, la adresa: nicolina.cramarenco@mediu.gov.md .
Persoana de contact: Nicolina Cramarenco, șef al Secției juridice, tel: 0 (22) 204-591
Persoane responsabile
Fișiere
| Denumire | Tip document | # |
|---|---|---|
|
|
nota informativa | 1.1 |
|
|
proiect de act normativ | 1.1 |
Șcerbliuc Mihail
06.06.2024, 14:46
Prin urmare, considerăm că nu pot fi stabilite pentru Agenția de Mediu atribuțiile prevăzute prin lege Administratorului, odată ce legea prevede că în calitate de administrator în acest domeniu acționează Ministerul Mediului. Mai mult ca atât articolul 6 alineatul (2) din Legea 298 din 2018 a vânătoarei și fondului cinegetic prevede înființarea și funcționarea unei unități specializate în cadrul Ministerului Mediului, căreia ar trebui să i se încredințeze funcția de administrator al fondului național de vânătoare. Considerăm că această soluție este cea mai rațională, deoarece activitatea unei astfel de direcții este mult mai largă decât atribuțiile acordate Agenției de Mediu și include nu doar încheierea contractelor privind atribuirea pentru folosirea bunurilor proprietate publică a statului - speciile de animale de vânătoare și habitatele acestora, ci și controlul asupra implementării politicii de stat în acest domeniu, planificarea și gestionarea economiei cinegetice, ceea ce este mult mai larg decât atribuțiile Agenției de Mediu expuse în proiectul supus dezbaterii.
Reieșind din cele expuse, propunem excluderea din proiect a domeniilor şi atribuțiilor stabilite pentru Administrator Ministerului Mediului.
1035
