Proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2023-2024

Ministerul Energiei
ID: 10536
eye 1514
Domeniu

Proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2023-2024

24.05.2023 - 09.06.2023

Ministerul Energiei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 239/2008 privind transparenţa în procesul decizional, anunță despre inițierea consultărilor publice asupra proiectului Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea de sezonul de încălzire 2023-2024

Scopul principal al proiectului constă în identificarea și realizarea în termeni utili a unor măsuri de prevenire și atenuare a impactului crizei energetice asupra prețurilor și securității aprovizionării cu resurse energetice a Republicii Moldova în caz de limitare a furnizării de gaze naturale.

Principalele prevederi ale proiectului de hotărâre sunt:

1. Instituirea Comisiei guvernamentale de coordonare a măsurilor de pregătire pentru sezonul de încălzire 2023-2024 și atenuare a impactului crizei energetice în caz de limitare a furnizării gazelor naturale și/sau a energiei electrice, precum și componența instituțională a acesteia;

2. Analiza potențialelor riscuri în cazul unor limitări sau sistări de gaze naturale și/sau energie electrică (analizate 2 scenarii cu probabilități de limitare a furnizării gazelor naturale în proporție de până la 100%);

3. Estimări ale impactului asupra consumului de gaze naturale în cazul realizării măsurilor de prevenire și atenuare aplicate în baza scenariilor analizate;

4. Stabilirea măsurilor necesare a fi întreprinse de autorități/întreprinderi întru prevenirea și atenuarea impactului crizei energetice în caz de limitare a furnizării gazelor naturale și/sau energie electrică.

 

Termen de prezentare a propunerilor/avizelor 09 iunie 2023.

stat

Persoane responsabile

1
ANDRONIC Ion (Consultant principal al Direcției energie electrică)
Tel : - / Email : ion.andronic@energie.gov.md