05.06.2023 - 15.06.2023 , Nr. înregistrare Cancelaria de Stat: 362
Proiectul de lege este elaborat în scopul scutirii sindicatelor de achitare a taxei de înregistrare.
În acest sens, art. 10 din Legea sindicatelor nr. 1129/2000 se completează cu alineatul (7): „(7) Sindicatele sunt scutite de taxa de înregistrare.”
Subiectul privind eliminarea taxei de înregistrare pentru organizațiile sindicale este abordat de către Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), începând cu anul 2021, pe diverse platforme, la nivelul autorității puterii legislative, executive și de dialog social.
La etapa actuală, subiectul a fost discutat la întrevederea domnului Prim-ministru cu reprezentanții CNSM din 22.03.2023, și respectiv fiind inclus în agenda ședinței a Comisiei naționale pentru consultări şi negocieri colective din 05.05.2023.
În speță , sindicatele (de toate nivelurile) obțin statutul de persoană juridică din momentul înregistrării acestora la Agenția Servicii Publice , fiind aplicabile prevederile Legii nr.220/2007 privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali, în particular achitarea taxei de înregistrare în mărime de 1 149 lei (conform tarifelor în vigoare).
Or, situația dată a survenit ca urmare a modificărilor operate în art.10 din Legea sindicatelor nr.1129/2000 prin Legea nr.31/2018 pentru modificarea și completarea unor acte legislative .
Deși, Legea sindicatelor nu instituie careva taxe pentru înregistrarea sindicatelor și/sau nu stabilește necesitatea prezentării documentelor confirmative ce vizează achitarea taxei de înregistrare, Agenția Servicii Publice (pentru serviciile sale) aplică, în cazul sindicatelor , regulile comune pentru înregistrarea persoanelor juridice , în ceea ce privește achitarea taxei de înregistrare.
În altă ordine de idei, este important a menționa că prin aceeași Lege nr.31/2018 , legiuitorul a statuat exhaustiv, că pentru înregistrarea patronatelor se prezintă, inclusiv documentul bancar care confirmă achitarea taxei de înregistrare în mărime de 90 de lei ( art. 17 alin. (3) lit. f) din Legea patronatelor nr. 976/2000 ) , ceea ce evocă un tratament diferențiat și vădit inechitabil în raport cu înregistrarea entităților sindicale , care achită pentru un serviciu similar - 1 149 lei .
Adițional, la subiect se va nota că potrivit datelor disponibile din Registrul de stat al organizațiilor necomerciale, deținut de Agenția Servicii Publice, se identifică înscrieri referitoare la înregistrarea a 96 de organizații sindicale primare, după cum urmează, în anul: 2009 – 3, 2010 – 2, 2012 – 2, 2013 – 1, 2016 – 1, 2017 – 5, 2018 – 5, 2019 – 3, 2020 – 1, 2021 – 7, 2022 – 20 și respectiv 2023 – 46 de organizații sindicale primare. Astfel, se constată o creștere semnificativă a numărului de organizații sindicale primare înregistrate în ultima perioadă, preponderent în sectorul public.
Prin prisma celor expuse, precum și întru garantarea realizării drepturilor fundamentale ale salariaților de a întemeia și de a se afilia la sindicate în corespundere cu angajamentele asumate aferente ratificării de către Republica Moldova a Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr.87/1949 privind libertatea asocierii și protecția dreptului la organizare , precum și cu prevederile statuate în art.42 din Constituția RM și art.7 din Legea sindicatelor nr.1129/2000, se propune modificarea art.10 din Legea sindicatelor în sensul scutirii sindicatelor de taxa de înregistrare .
Ca soluție MMPS recomandă echivalarea taxei de înregistrare a sindicatelor cu cea a patronatelor întru asigurarea echității financiare la înregistrare a entităților asociative din sfera muncii. Întemeierea sindicatelor (ca organizații non-profit) fiind benevolă trebuie să reprezinte o formalitate, care să nu învedereze realizarea unor condiționalități ( care uneori poate fi un obstacol considerabil având în vedere că organizația sindicală primară se întemeiază la inițiativa a cel puțin 3 membri (achitarea taxei de înregistrare în sumă de 1149,00 de lei)) întru dobândirea calității de persoană juridică și respectiv apărarea intereselor sale.
În această ordine de idei, se impune imperios necesitatea amendării art. 10 din Legea sindicatelor în vederea scutirii de taxa de înregistrare a sindicatelor, fapt care va conduce la: eliminarea obstacolului (achitarea taxei de înregistrare în sumă de 1149,00 de lei) privind realizarea dreptului constituțional (de a întemeia și de a se afilia la sindicate) ; asigurarea respectării prevederilor art. 7 și 8 din Convenția nr. 87, la care Republica Moldova este parte.
Persoane responsabile
Fișiere
| Denumire | Tip document | # |
|---|---|---|
|
|
proiect de act normativ | 1.1 |
|
|
proiect de act normativ | 1.2 |
|
|
nota informativa | 1.1 |
532